Sindicaliștii Lufthansa intră miercuri în grevă. Peste 1.000 de zboruri vor fi anulate în Germania

Sindicaliștii Lufthansa intră miercuri în grevă. Peste 1.000 de zboruri vor fi anulate în Germania
Sursa foto - caracter ilustrativ
Publicat: 26/07/2022, 15:30

Sindicaliștii Lufthansa din Germania intră în grevă miercuri, motiv pentru care peste 1.000 de zboruri vor fi anulate.

Astfel, aproape toate zborurile din Frankfurt și Munchen vor fi anulate.

Sindicatele solicită creșterea salariilor angajaților. Greva de miercuri este organizată de un sidicat cu 20.000 de membri și vine în contextul în care traficul aerian din toată Europa este dat peste cap de câteva luni.

Printre cele mai afectate aeroporturi sunt Frankfurt, Munchen, Berlin și Dusseldorf. Aproximativ 135.000 de pasageri ar urma să aibă de suferit, potrivit Europa FM.

Sindicatele cer o creștere a salariilor de aproape 10% și susțin că angajații sunt suprasolicitați din cauza problemelor de personal. Totodată, angajații mai spun că o creștere salarială este necesară, mai ales în contextul inflației tot mai mari.

Ce spune Lufthansa

Conducerea companiei Lufthansa susține că greva este una nerezonabilă. Potrivit sursei citate, următoarea rundă de negocieri între conducere și sindicaliști ar urma să aibă loc la începutul lunii august.

Compania a anulat 678 de zboruri din hub-ul său din Frankfurt, dintre care majoritatea erau programate pentru miercuri, și 345 de zboruri la München, a anunțat marți Lufthansa.

Peste 130.000 de pasageri sunt afectați, a mai informat compania, care a adăugat că ar mai putea exista câteva anulări și întârzieri joi și vineri, după încheierea grevei.

Lufthansa este al doilea cel mai mare operator aerian din Europa după compania low-cost Ryanair.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
FOTO. A cumpărat o dubă și a transformat-o într-o locuință de lux cu 140.000 $....
Ce scrie, de fapt, pe cel mai scump șervețel din lume. S-a vândut cu peste...
FOTO. Apariția incendiară a cele mai sexy jucătoare de volei din lume
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Bizara poveste a lui Kaitlin. Logodnicul ei a făcut infarct în ziua nunții, iar apoi...
Casa Regală a Marii Britanii ascunde un secret total neașteptat de peste 90 de ani
Care este cea mai sănătoasă carne din lume, potrivit experților în nutriție. Surpriza de pe...
Pasiune, furie, crimă: ucisă la 21 de ani de iubit, într-un apartament închiriat din Sibiu....
O cunoscută influenceriță și-a pus sora geamănă să o înlocuiască la serviciu pentru a putea...
Care este starea de sănătate a premierului Slovaciei după ce a suferit o nouă intervenție...
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Pe ce șosele îți trebuie rovinietă? Este obligatorie pe DN-urile ce trec prin localitate?
Rusia a câştigat mai mult teritoriu în 2024 decât a pierdut în timpul contraofensivei ucrainene....
A fost GĂSIT un alt PĂMÂNT? Cât de aproape se ASCUNDE PLANETA?
A murit marea actriță. Adio, doamnă! A fost o legendă a lumii artistice
Ce cadou a putut să îi facă un mire proaspetei sale soții, în noaptea nunții....
Ce poți face dacă ai o soră geamănă? O trimiți la muncă în locul tău!...
Patrick crede că Roberta nu îl place pe Sebastian! Ce spune concurenta despre această situație:...
"Ținutele pe care le-am creat la concertele mele sunt unicate". Loredana Groza, despre cele mai...
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel...
Noi reguli la Vatican pentru evaluarea fenomenelor supranaturale
×